ReturRO – 50% e mai mult decât nimic, dar…
În fine mult așteptatul sistem garanție-returnare demarează de astăzi. Sau așa ar trebui, doar că nu pe deplin.
Desigur, ne bucurăm că există măcar acest sistem, deși pornește cu hopuri și parțial, ceea ce nu va produce efectul dorit.
– Săptămâna trecută Ministerul Mediului încă era în căutarea comercianților care să accepte să intre în sistem, deși nu au instalate echipamente speciale de primire pentru ambalajele din plastic și sticlă. Vor prelua ambalajele manual, ceea ce va însemna timp în plus la cozi pentru oameni, un posibil motiv să renunțe la predarea acelor ambalaje.
– Oare în mediul rural vor fi destule puncte unde oamenii pot să returneze ambalajele?
– Încă se mai găsesc în magazine mult prea multe produse care nu au pe etichete marca specifică ReturRO. După atâtea amânări ale programului, ar fi trebuit ca procentul produselor cu ambalaje ne-etichetate să fie deja infim.
– În calitate de consumatori, ne întrebăm dacă ni se va cere să plătim garanția și pentru ambalajele care nu se pot returna prin sistemul garanție-returnare. Sperăm că nu, dar… trăim într-o Românie prost condusă, unde se poate orice, mai ales dacă se mai poate smulge un ban în plus din buzunarul consumatorului.
– Dar partea care doare cel mai mult este că programul a fost gândit doar pentru atingerea țintelor de colectare-reciclare a ambalajelor (și nu au fost incluse toate ambalajele care pot fi reciclate), dar nu și pentru transformarea sustenabilă a economiei, pentru că nu stimulează producătorii să utilizeze ambalaje refolosibile. În fond, principala vină pentru cantitatea imensă de ambalaje de plastic de pe piață aparține producătorilor.
Sigur, și noi Verzii vom intra în Hora Reciclării, că doar ne pasă de mediu.
Dar vom avea un ochi atent la ceea ce se va întâmpla în realitate cu acest mult-trâmbițat program.
#Reciclare #EconomieSustenabilă #Verzii