Principiile Îndrumatoare ale Partidului Verde European

Adoptata la al 2-lea Congres al PVE, Geneva, 13-14 octombrie 2006

 

Cine suntem

Verzii Europeni reprezinta cu mândrie dezvoltarea durabila a umanitatii pe planeta Pamânt, un mod de dezvoltare ce respecta drepturile omului si construit pe valorile responsabilitatii fata de mediu, ale libertatii, justitiei, diversitatii si non-violentei.

Miscarile politice verzi au aparut în Europa în timp ce continentul era divizat de Razboiul Rece si în perioada crizelor energetice de la mijlocul anilor saptezeci. În acea perioada, a devenit clar faptul ca modelul de dezvoltare economica nu era durabil si punea planeta si pe locuitorii sai în grave pericole sociale, economice si de mediu. Partidele politice existente erau incapabile sa se ocupe de aceasta problema.

Originile noastre se regasesc în multe miscari sociale: ecologistii si activistii anti-nucleari îngrijorati de prejudiciile din ce în ce mai mari provocate planetei noastre; activistii pacifisti non-violenti ce promoveaza cai alternative de rezolvare a conflictelor; feministii, care se lupta pentru egalitate reala între femei si barbati; miscari pentru drepturile omului si libertate care lupta împotriva regimurilor dictatoriale si autoritare; miscari de solidaritate cu lumea a treia ce sustin încetarea colonizarii si relatii mai echilibrate din punct de vedere economic între Nordul si Sudul planetei noastre; activisti ce duc campanii împotriva saraciei si pentru dreptate sociala în cadrul propriilor noastre societati.

De la aceste origini, noi, Verzii Europeni, ne-am reunit pentru a constitui propria noastra familie politica. Noi promovam o Europa libera, democratica si sociala într-o lume netulburata, echitabila si durabila din punct de vedere al mediului. Noi aparam valori ca justitia, drepturile omului si ale cetateanului, solidaritatea, stabilitatea si dreptul fiecarui individ de a-si conduce propria viata, fara frica.

De la începuturi, Verzii au promovat ideea de a gândi global si de a actiona local. Pentru a dezvolta cooperarea la nivel european, un organism de coordonare a fost constituit în 1984, transformându-se apoi în 1993 în Federatia Europeana a Partidelor Verzi. În 2004, subliniind obiectivul unei cooperari mai profunde, Federatia s-a transformat din nou în Partidul Verde European. Verzii Europeni sunt parte dintr-o miscare Verde globala în plina dezvoltare.

Principii Îndrumatoare

Principiile îndrumatoare care asigura cadrul actiunilor politice ale partidelor membre ale Partidului Verde European pot fi definite dupa cum urmeaza:

Responsabilitate Fata de Mediu

Asumarea responsabilitatii pentru biosfera noastra este o regula centrala a valorilor Verzi.

Societatea depinde de resursele ecologice si de sanatatea si rezistenta planetei, iar noi suportam o obligatie suprema fata de generatiile viitoare pentru a proteja aceasta mostenire.

Noi promovam cu tarie necesitatea de a ne încadra în mijloacele noastre ecologice. Noi trebuie sa mentinem diversitatea biologica si sa combatem încalzirea globala prin utilizarea durabila a resurselor reînnoibile si gospodarirea atenta a resurselor ne-reînnoibile. Utilizarea responsabila a biodiversitatii este de importanta critica pentru a raspunde la necesitatile de alimentare, îngrijire a sanatatii si la alte necesitati ale populatiei în continua crestere a planetei. Însa dincolo de orice notiune de utilitate, Verzii cred ca fiecare dintre diversele specii de viata de pe planeta noastra are o frumusete si o valoare intrinseca si de aceea merita sa fie protejata.

Modelul nostru european de productie, consum si comert contribuie la pauperitatea continua a majoritatii locuitorilor planetei si provoaca o grava degradare a mediului si instabilitate climatica. Tarile dezvoltate si cele în dezvoltare nu mai pot amâna actiunea de a raspunde la aceste probleme. Necesitatea urgenta de a schimba aceste modele semnifica inevitabil un profund proces de ajustare daca dorim sa inversam aceasta exploatare daunatoare a caminului nostru comun.

Provocarea politica cu care ne înfruntam este sarcina de a restructura agenda globala astfel încât politicile economice si comerciale sa deserveasca obiective sociale si de mediu si nu doar indici economici. Raspunsul nostru este dezvoltarea durabila, ce integreaza obiectivele sociale, economice si de mediu spre beneficiul tuturor. Dezvoltarea durabila poate fi realizata doar printr-o cooperare globala pentru a depasi contradictiile economice între tarile în dezvoltare, economiile în curs de industrializare si lumea industrializata. Fiecare cetatean din lume are acelasi drept la o cota corecta din resursele lumii si de asemenea poarta aceeasi obligatie de a se asigura ca generatiile viitoare se pot bucura de aceleasi beneficii.

Verzii cauta întotdeauna sa aplice principiul preventiv. Noi nu vom sustine masuri ce prezinta potentiale amenintari pentru sanatatea oamenilor sau bunastarea mediului. Însa nici nu vom accepta întârzieri în implementarea de noi masuri preventive doar pe motiv ca studiile stiintifice nu sunt suficient de numeroase. Indiferent de domeniu – pace, energie, alimentatie si agricultura, stiinte biologice, transport, tehnologie, medicina – deciziile si actiunile trebuie sa urmeze în mod sistematic optiunea cea mai putin daunatoare.

În special în ce priveste energia nucleara, Verzii promoveaza o Europa fara mijloace energetice nucleare, din cauza amenintarilor civile si militare pe care le creeaza, din cauza responsabilitatii cu care le obliga pe generatiile viitoare si din cauza aparaturii de securitate necesare. Pentru Verzi, prioritatea este de a dezvolta energii alternative descentralizate si reînnoibile.

Libertate prin Autodeterminare:

Autonomie individuala

Noi, Verzii, credem ca toti oamenii – indiferent de sex, vârsta, orientare sexuala sau identitate, origine etnica sau handicap – au dreptul de a face propriile lor alegeri, de a se exprima în mod liber si de a-si modela propriile lor vieti. Aceasta libertate nu se refera exclusiv la posesii materiale; ea include dimensiunile sociale, culturale, intelectuale si spirituale ale vietii oamenilor.

Aceste drepturi inalienabile ar trebui sa fie garantate prin lege si învatate în scoli ca fundatii de baza ale societatilor noastre. Ele trebuie realizate prin acordarea de posibilitati oamenilor, prin oportunitatea ca toate femeile si toti barbatii sa îsi câstige traiul pentru ei însisi si pentru familiile lor si, daca e necesar, prin sustinere sociala si materiala, suficienta pentru a duce o viata demna si pentru a participa pe deplin în cadrul societatii.

Acolo unde aceste drepturi lipsesc, noi, Verzii, vom lupta pentru ele, propunând solidaritate, educatie, dezvoltare, cooperare si protectie fata de violenta, opresiune si discriminare.

Democratie extensiva

Credinta noastra în democratie se bazeaza pe recunoasterea mutuala a tuturor persoanelor ca egale. Pentru a încuraja un nivel maxim de angajament, procesele politice si de luare a deciziilor trebuie sa fie democratice, extensive, transparente si pe deplin accesibile într-un mod facil cetatenilor simpli. Schimbarile radicale necesare pentru dezvoltarea durabila necesita ca toti sa preia o responsabilitate comuna si o proportie echitabila a acestei sarcini.

Reprezentantii alesi au îndatorirea de a consulta si de a informa în mod complet constituentii lor de-a lungul întregului proces de luare a deciziilor.

Noi trebuie sa gândim întotdeauna în mod global, chiar si când actionam local. Pentru a asigura cel mai ridicat nivel de implicare si beneficiu al cetatenilor, autoritatea de a decide trebuie învestita în cel mai scazut nivel efectiv. Pe de alta parte, oricând o problema necesita o actiune la un nivel mai ridicat, consecintele pentru nivelurile mai scazute trebuie luate în considerare iar diferentele respectate. Intereselor minoritatii trebuie sa li se acorde o atentie si o protectie corespunzatoare.

Noi ne angajam sa solidificam democratia în Europa, la niveluri locale, regionale, nationale si supranationale. Dorim sa întarim responsabilitatea democratica si raspunderea institutiilor multilaterale.

Justitie Extinsa

Politicile Verzilor se bazeaza pe principiul justitiei. Aceasta necesita o distributie corecta a bunurilor societatii si necesita, în schimb, o atentie speciala pentru nevoile celor mai slabi.

Atentia fata de cei mai slabi este importanta în special la nivel global, unde Europa are o responsabilitate specifica de a stimula cresterea economica în tarile în dezvoltare.

Deoarece avem de-a face cu problemele unei lumi în schimbare, notiunea noastra de justitie depaseste cu mult politicile traditionale de re-distributie. Verzii promoveaza justitia sociala, egalitatea între sexe, justitia între generatii, si justitia la nivel global. În ciuda conflictelor practice ce apar între acestea, aceste dimensiuni ale justitiei nu trebuie sa se opuna unele împotriva celorlalte.

Justitia sociala

asigura faptul ca toata lumea are acces la resurse publice vitale: educatie, munca si participare democratica. Accesul echitabil trebuie aparat în fata dezechilibrelor sociale existente, si trebuie sa fie protejat în mod institutional. Educatia este un factor decisiv în capacitatea de a-si modela propria viata. Utilizarea aptitudinilor noastre de munca ne permite sa purtam fructele abilitatilor noastre si defineste astfel o parte cheie a identitatii noastre. Participarea democratica este o cerinta fundamentala pentru a deveni activ în societate si a ajuta la modelarea acesteia.

Egalitatea între sexe

Justitia reprezinta de asemenea si egalitatea între sexe. Femeile si barbatii trebuie sa beneficieze de aceeasi putere de a defini modul în care se va dezvolta societatea. Mai mult, ei trebuie sa poata trai fara violenta. Noi, Verzii, dorim sa dezvoltam cadrul institutional ce garanteaza egalitatea femeilor acasa, la lucru, în functii publice si în alte functii de influenta. Noi dorim sa facilitam armonizarea familiei si vietii profesionale pentru ambele sexe.

Justitia între generatii

Moto-ul “Noi doar am împrumutat lumea de la copiii nostri” este mai adecvat astazi mai mult decât înainte. În prezent, viitorul copiilor nostri este în pericol. Justitia între generatii semnifica o obligatie pentru generatia mai în vârsta de a preda mostenirea noastra sociala, culturala si de mediu catre cei mai tineri într-un mod durabil. Aceasta mai include si o obligatie ca generatiile mai tinere sa se îngrijeasca de populatiile mai în vârsta. Trebuie sa se asigure faptul ca toate generatiile pot participa pe deplin în cadrul societatii.

Justitia globala

Justitia este de asemenea indicatorul nostru la nivel international. Pe masura ce economia globala conecteaza oameni si sporeste interdependenta noastra, aceasta obligatie morala devine de asemenea un imperativ practic. Dezvoltarea durabila globala si drepturile universale ale omului sunt în centrul conceptului nostru de justitie globala. Acestea trebuie sa fie fortificate printr-un cadru institutional independent de monitorizare pentru responsabilitatea sociala corporatista si comertul echitabil.

Justitia necesita solidaritate, ne-discriminare si implicarea cetatenilor. Solidaritatea ajuta la crearea unor indivizi încrezatori în sine – aceasta îi întareste pe cetateni în loc sa îi slabeasca.

Toate autoritatile publice trebuie sa lucreze în parteneriat cu cetatenii pentru a crea si aparainstitutii ce sporesc solidaritatea. Din acest motiv noi mai dorim sa investim în retele sicomunitati, care, cu încurajarea statului, practica sustinerea mutuala.

Diversitatea, o Conditie Indispensabila

Bogatia civilizatiilor, societatilor si culturilor s-a dezvoltat prin diversificare. Noi, Verzii, suntem rezultatul fuziunii unei multimi de miscari sociale, si noi credem ca diversitatea este o conditie a succesului, a supravietuirii chiar, în aproape orice domeniu de activitate. Diversitatea sporeste rezistenta organizatiilor si a grupurilor oricând acestea se confrunta cu schimbari neasteptate. Este o protectie împotriva intolerantei, a extremismului si totalitarismului. Si este o sursa indispensabila de inspiratie si reînnoire.

Diversitatea umana are multe dimensiuni: reprezentare pe sexe, sociala, culturala, spirituala, filozofica, religioasa, lingvistica, economica, etnica, sexuala, regionala. Acestea pot fi exprimate de catre indivizi sau de catre grupuri sociale. Noi pretuim aceasta diversitate. Ea trebuie totusi sa nu fie niciodata utilizata ca pretext pentru a pune la îndoiala drepturile universale.

Acolo unde oamenii împart acelasi spatiu limitat, diferentele pot fi usor percepute ca amenintari. Chiar si în cea mai mica comunitate, cei puternici tind sa faca uz de rolul lor dominant pe când cei mai slabi adesea se gasesc obligati sa se conformeze. De aceea protejarea diversitatii necesita recunoastere, respect si întelegere mutuala – si, prea adesea, protectie activa.

Non-violenta

Non-violenta constituie o parte cheie a profilului filozofic al teoriilor Verzilor si conditioneaza abordarea de catre noi a tuturor problemelor. Nici o solutie de durata la orice conflict între indivizi, grupuri sociale sau State nu poate fi impusa cu forta. Un principiu verde fundamental este ca mijloacele folosite pentru realizarea unui obiectiv trebuie sa fie compatibile cu obiectivul însusi. Astfel, urmarirea politica a justitiei si pacii nu poate fi realizata prin mijloace violente.

Violenta nu este doar fizica. Actiunile oamenilor si structurile economice globale pot deposeda oamenii de drepturile lor si pot exacerba injustitia sociala. Pauperitatea este poate cea mai sinistra forma de violenta. Pentru a elimina pauperitatea, noi promovam organisme internationale ce au ca scop echitatea economica si plaseaza în primul rând securitatea si traiul oamenilor, precum si cele care ocolesc regulile globale pentru protejarea drepturilor omului.

În masura în care sunt implicate conflicte armate, noi suntem convinsi ca folosirea fortelor armate ori politienesti ca o strategie izolata nu poate avea succes pe termen lung. Verzii doresc sa vada mai putine interventii militare si implementarea unui concept de politica civila externa si de securitate. Aceasta necesita dezvoltarea unor instrumente puternice pentru prevenirea conflictelor si gestionarea conflictelor civile.

Totusi, Verzii recunosc ca mijloacele militare pot fi convocate de catre comunitatea internationala ca ultima masura. Oricând exista o amenintare de violenta în masa împotriva civililor, dispunerea de forte militare de mentinere a pacii poate fi justificata ca o masura de prevenire. Atunci când masurile preventive nu au avut succes, interventia armata poate fi necesara. Recurgerea la mijloace militare va fi supusa dreptului international si este legitima daca sunt îndeplinite urmatoarele conditii:

  • existenta unui mandat explicit al Consiliului de Securitate al ONU;
  • sa se convina asupra obiectivului primar de interventie în vederea salvarii si protejarii vietilor prin prevenirea violentei;
  • existenta unei strategii politice definind modul în care sa se încheie aceasta interventie militara si în care sa se constituie o situatie stabila si pasnica.

În Concluzie, Dezvoltare Durabila

Verzii recunosc faptul ca valorile responsabilitatii fata de mediu, ale libertatii, justitiei, diversitatii si non-violentei pot fi – si sunt într-o anumita masura – împartite si de alte familiipolitice. Ceea ce îi defineste pe Verzi este faptul ca noi consideram aceste valori ca interdependente si inseparabile. Ca întreg, acestea determina toate actiunile noastre îndreptatespre dezvoltarea durabila sociala, culturala, economica si de mediu a societatilor noastre peplaneta Pamânt. Noi le aplicam nu doar politicilor noastre externe ci propriei noastre conduitepolitice precum si organizarii propriului nostru partid.

Europenii au fost pionierii procesului de industrializare care constituie inima unora dintre cele mai grave probleme globale ale noastre. Ca cetateni ai unuia dintre cele mai bogate continente de pe Pamânt, noi Europenii purtam o responsabilitate majora pentru inversarea tendintelor distructive generate si pentru initierea unui model alternativ si de dezvoltare durabila. Sfera aspectelor implicate este atât de larga încât atingerea acestui scop depaseste puterile unui singur stat. De aceea avem nevoie de cooperare în care întreaga Europa – de la Dublin la Tbilisi, de la Helsinki la Lisabona, de la Ankara la Reykjavik – va putea sa participe.

Uniunea Europeana este bine plasata pentru a facilita aceasta cooperare, cu conditia ca

  • sa ramâna deschisa pentru extinderi ulterioare;
  • sa se restructureze ea însasi într-o institutie cu adevarat democratica,
  • sa îsi reorienteze prioritatile spre un model durabil de dezvoltare din punct de vedere social si al mediului si
  • sa îsi asume responsabilitatile sale globale, sub Natiunile Unite, si în cooperare cu alte institutii importante cum ar fi OSCE si Consiliul Europei, pentru o lume durabila si pasnica.