ROMSILVA trebuie reformată!
Pădurea trebuie protejată indiferent de cine este proprietarul ei!
➡️Verzii solicită lămuriri guvernului privind proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, precum şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative. Nu vrem că fracționarea suprafețelor împădurite să afecteze în final pădurea.
Considerăm că Romsilva trebuie reformată din temelie pentru a reuși să gestioneze sustenabil aurul verde al României.
❌Administrația Romsilva este ineficientă și de cele mai multe ori supusă șantajului politic. ❌Tăierile ilegale sunt din ce mai frecvente, în timp ce autoritățile depistează doar o mică parte dintre acestea.
❌Pepinierele administrate de Romsilva au devenit mai nou sere pentru mușcate și begonii, fără ca puietul, atât de necesar împăduririlor, să mai fie sădit în aceste sere.
❌Normele tehnice sunt concepute pentru o industrie controlată de stat, însă statul deține astăzi mai puțin de jumătate din pădurile din țară.
❌Pădurile ocupă doar 29% din suprafața țării, în comparație cu procentul optim de împădurire de 40%.
➡️Partidul Verde se disociază de alte partide care fără o analiză concretă capturează mitingul silvicultorilor în interes propriu. Pădurea nu are nevoie de sabotori, pădurea poate fi protejată doar prin strategii eficiente și prin concursul tuturor celor care o iubesc și o respectă.