Cineva trebuie să plătească pentru dezastrul din educație!

  1. Acasă
  2. Comunicate
  3. Cineva trebuie să plătească pentru dezastrul din educație!

CINEVA TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU DEZASTRUL DIN EDUCAȚIE!

Când rezultatele testelor PISA din ultimii ani ne arată că sistemul de educație nu este capabil să pregătească corespunzător tinerele generații pentru cerințele actuale ale pieței muncii, când rezultatele de la toate evaluările naționale, inclusiv examenele de bacalaureat ne arată că peste 40% dintre absolvenții de școală sunt analfabeți funcționali, iar politicienii noștri, în frunte cu președintele Iohannis se laudă cât sunt de ”extraordinari” în preocupările lor pentru educație, e limpede că ceva nu funcționează. Și nu funcționează pentru că nimeni nu răspunde personal pentru situația de fapt, care este dezastruoasă.

Noi, verzii considerăm că e momentul să-i tragem la răspundere. 

  • În primul rând ar trebui să-i tragem la răspundere pe toți cei care s-au jucat alba-neagra cu banii de transport ai elevilor care învață într-o altă localitate decât cea de reședință, afectând șansele la educație ale unui număr de peste 200.000 de elevi. 
  • Recent, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 50/2021. 
  • Iar principalii responsabili cu jocul murdar prin care se încearcă tăierea acestor bani de transport sunt Dl. Câmpeanu, ministru al educației la acea dată și domnii Florin Cîțu și Nicolae Ciucă, în calitate de primi miniștri, deoarece au încălcat atât legile existente cât și procedurile legale de avizare ale unui act normativ. 

Pedepsele pe care le vom cere pentru ei și toți ceilalți vinovați din actualul guvern sunt interdicția de a mai ocupa posturi de răspundere în Guvern sau Parlament și de a mai avea vreun cuvânt de spus față de orice act normativ care să privească educația. Plus decăderea din dreptul de a primi orice fel de venituri sau pensii speciale legate de activitatea din guvern și parlament.

  • Cel de al doilea demers vizează tragerea la răspundere a tuturor celor care au propus și votat între 2011 și 2022 prorogarea acordării bugetului de 6% din PIB, prevăzută în Legea Educației din 2011. 
  • Trebuie să-i tragem la răspundere, alături de sindicatele din învățământ și de patronate, pentru subminarea educației și a economiei naționale prin sub-finanțarea cronică a sistemului de educație, ca și pentru exodul miilor de familii cu copii ale românilor care au părăsit România din cauza calității proaste a educației. 

La fel cum au făcut-o copiii mei, privându-mă de bucuria de a-mi vedea nepotul crescând și reușind în viață aici, lângă noi, în România și pentru România.

Pedeapsa pentru toți cei vinovați, din guvern și parlament trebuie să fie cel puțin interdicția de a mai ocupa posturi de răspundere în guvern și parlament și privarea de orice beneficii și pensii speciale acordate pentru activitatea lor din perioada amintită.

Rodica Bărbuță, vicepreședinte pentru Educație și Cercetare al Partidului Verde

#justițiesocială #educațiacontează #nouănepasă