Partidul Verde din România, membru cu drepturi depline în European Greens Party, este împotriva sigilării frontierelor externe ale UE și a noilor abordări populiste de dreapta ce privesc politicile migratorii. Susținem punctul de vedere al Verzilor Europeni care spun clar STOP creării unei Europe Fortărețe.
”Europa-fortăreață” este un concept contrar valorilor europene de libertate, pace și solidaritate.
În calitate de Verzi europeni, susținem un sistem comun de azil al UE, rute de migrație sigure și legale și, totodată suntem împotriva criminalizării refugiaților și ONG-urilor care întreprind acțiuni de căutare și salvare a acestora.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat nu de mult că ”Există de mult timp o opinie la nivelul Comisiei Europene și al Parlamentului European potrivit căreia sârma ghimpată și zidurile nu vor fi finanțate”.
Într-un moment care cere investiții în pace și echilibrarea climei nu putem susține măsuri de securitate care pot duce la grave încălcări ale drepturilor omului, la creșterea dezechilibrelor economice dintre țările membre ale UE, la consumuri nesustenabile de resurse, la afectarea mediului natural și creșterea amprentei de carbon a Europei.
Noi, #verzii #suntemaici și pentru a apăra democrația, drepturile omului și libertățile cetățenești. Solidaritatea voluntară trebuie să aducă la o solidaritate efectivă.
Justiția ambientală și justiția socială sunt valori fundamentale ale doctrinei verzi, iar noi suntem chemați să contribuim la crearea echilibrului necesar.