Liderii lumii arată că au înțeles importanța protejării naturii.
După aproape 20 de ani de eforturi, Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat recent primul tratat internațional pentru protejarea apelor internaționale şi conservarea biodiversității marine în apele internaționale.
După ce la reuniunea din luna Martie peste 100 de țări au ajuns la un acord cu privire la textul „High Seas Treaty”, cunoscut de asemenea sub numele de „Tratatul privind Biodiversitatea în afara Jurisdicției Naționale”, s-a definitivat și aprobat acum și textul acestui tratat, extrem de important pentru protejarea vieții marine și terestre din zonele internaționale.
Acordul este un element cheie în eforturile de a aduce 30% din pământul şi apele lumii sub protecție până în 2030. Este și un bun cadru pentru evaluarea daunelor aduse mediului.
După Summitul ONU privind Obiectivele de dezvoltare durabilă de la New York din 20 Septembrie, tratatul va fi deschis spre semnare timp de doi ani și va intra în vigoare după ce 60 din cele 100 de ţări vor ratifica acordul.
Acest tratat este un element cheie în eforturile de a aduce 30% din pământul şi apele lumii sub protecție până în 2030.
Noi, Verzii, celebrăm acest moment important pentru natură și sperăm ca acest tratat să fie ratificat cât mai curând de toate țările care au participat la cele 15 runde de negocieri.